Miracolele creştine ale ultimului secol

Nu numai în vremea când a trăit Iisus, ci şi în zilele noastre se petrec minuni, fenomene inexplicabile pentru ştiinţă, dar posibile prin puterea divină. Vindecători cu puteri miraculoase, ape tămăduitoare, apariţii sfinte, stigmate, icoane făcătoare de minuni, voci care transmit omenirii mesaje din partea Atotputernicului. 

Astfel de miracole se întâmplă şi în România.

Lumina sfântă a ortodocşilor

Cea mai grozavă minune din zilele noastre, cu cea mai mare vechime în istoria creştinătăţii, se întâmplă la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. An de an, de Paştele Ortodox, focul divin se coboară din cer şi aprinde candelele din biserica în care sunt adăpostite Golgota (micul deal pe care a fost răstignit Iisus) şi „mormântul cel nefolosit“ unde a fost aşezat trupul mort al lui Iisus, aşa cum scrie în Evanghelie. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormânt între orele 12.30-13.30, în timpul Vecerniei Mari. Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către poliţişti civili necreştini: un arab, un turc şi un reprezentant din partea statului Israel. Apoi se sting toate luminile şi se sigiliează uşa cu două peceţi mari, benzi de pânză albă cu sigilii din miere şi ceară. Gardienii ramân de pază la uşa Mormântului până când se aprinde Sfânta Lumină.

Miracolul de la Ierusalim

Patriarhul Diodorus I, cel care are sfânta misiune de a intra în Mormânt spune rugăciunile care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor. „Câteodată aştept câteva minute, dar, în mod obişnuit, minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba şi poate lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă cu cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră ca ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină", mărturiseşte patriarhul. Miracolul nu se limitează doar la ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului. Mulţi credincioşi declară că lumânările pe care le ţin în mână se aprind de la sine. Flacăra albastră poate fi văzută deplasându-se în diferite locuri prin Biserică. Este însoţită de un vuiet. Se manifestă sub forma unor sclipiri alb-albăstrii, ca şi cum milioane de aparate foto ar clipi în acelaşi timp. Oamenii încep să plângă emoţionaţi.

Viziunea de la Maglavit

În România, dovezi de iubire ale lui Dumnezeu s-au semnalat de-a lungul timpului în mai multe zone. El este cel care i-a investit pe oameni simpli, dar credincioşi, cu puteri supranaturale. În 1935, la 10 km de Calafat, în comuna Maglavit, făcea vâlvă un cioban clarvăzător. Lui Petrache Lupu i se arătase Dumnezeu, pe câmp, sub forma unui bătrân îmbrăcat în alb. Tânărul de 17 ani a încercat s-o ia la fugă, dar s-a împiedicat. Dumnezeu i-a vorbit ciobănaşului. I-a spus să se ducă în sat, la preotul Nicoale Bobin şi să-i povestească ce s-a întâmplat. Petrache n-a ascultat. Peste o săptămână, Dumnezeu i s-a arătat din nou, dar ciobanul tot n-a transmis mesajul. Următoarea vineri, doi săteni l-au văzut pe Petrache vorbind de unul singur. Apoi, împins de o forţă nevăzută, a căzut peste lapte. Mărturisindu-le că a avut o viziune, oamenii l-au crezut şi vestea s-a întins.

Ciobanul proroc

Românii au venit în pelerinaj din toate colţurile ţării, ca să asculte îndemnul la pocăinţă transmis de Dumnezeu prin gura lui Petrache. Minunile au început să curgă la Maglavit. Ologii îşi aruncau cârjele, orbii vedeau din nou lumina soarelui, după ce stăteau sub salcia plângătoare unde s-a arătat minunea. În timpul războiului, Petrache Lupu a ajuns la Cotul Donului pentru a sfinţi trupele române, din ordinul personal al lui Antonescu. Tot aici, a prorocit sfârşitul războiului. Securitatea l-a ridicat de-a lungul anilor de mai multe ori pe Sfântul din Maglavit, l-a bătut, dar Petrache a supravieţuit. Nimeni n-a îndrăznit să taie salcia tămăduitoare. Neurologul Gheorghe Marinescu şi profesorul Parhon l-au consultat pe cioban şi l-au declarat perfect sănătos.

Minunea din Şchei

În Braşov, acum 3 ani, avea să se petreacă o altă minune. Două icoane din casa unei credincioase din Şchei au plâns. Magdalena Sandu a văzut cum, din ochiul stâng al Maicii Domnului izvorâse o lacrimă. La scurt timp, au izvorât lacrimi şi din ochii lui Iisus, din cealaltă icoană. I-a telefonat celui care pictase icoanele, părintele Visarion din Comarnic. Preotul s-a minunat şi le-a cerut să atingă lacrimile, să se convingă că nu e o năzărire. În scurt timp, părintele Gherasim, prim-ucenic al părintelui Visarion, a venit în Braşov, întâlnindu-se în casa binecuvântată de Dumnezeu cu alţi prelaţi ai bisericii. Protopopul Zenovie Moşoiu al Braşovului a îngenunchiat. Atunci, şiroaiele de lacrimi ale Mântuitorului s-au transformat în lacrimi de mir. Întâmplarea a făcut ca în acea casă să existe o cameră de filmat. Viorica a imortalizat pe peliculă ambele momente: lacrimile de apă şi lacrimile de mir. Icoanele au plâns până seara târziu, sub ochii tuturor. Pe 30 noiembrie 2004, icoanele au fost luate de către reprezentanţii bisericii. Au fost studiate la Bucureşti, Târgovişte şi alte oraşe, apoi s-au întors în Braşov. Acum, sunt expuse la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Craiter. Icoane cu Maica Domnului care au plâns mai există în România. Este însă pentru prima oară la noi când plânge însuşi Mântuitorul.

Crucea izvorâtoare de mir

La Roman, în luna iunie a anului 1998, în mijlocul unui butuc de fag despicat cu toporul s-au ivit două cruci. O bătrână tăia lemne de foc, când a dat peste minune. Preoţii au decis că e un semn de la Dumnezeu. Închise într-o vitrină de sticlă, cele două bucăţi de lemn cu chipul Sfintei Cruci sunt aşezate acum la loc de mare cinste, în biserica Precista Mică din Roman. Astfel de cruci au mai apărut şi în trunchiurile altor copaci. Veche de aproape jumătate de secol şi pomenită de mai toţi marii noştri istorici, Crucea de la Coslogeni este o minune recunoscută de toţi creştinii. Legenda spune că un om s-a trezit ţintuit locului, iar boii au refuzat să mai meargă. A înnoptat în câmp şi a avut un vis în care un înger îi spunea că acolo se află îngropat un mare sfânt. A doua zi, săpând la rădăcina copacului, ţăranul a găsit o cruce de piatră de doi metri. Prima minune s-a săvârşit atunci când o fată mută şi-a recăpătat graiul după ce a dormit o noapte lângă cruce. Crucea e şi astăzi o enigmă. În zile anume hotărîte de Dumnezeu, din două puncte aflate pe braţele Crucii, cam în locul unde s-ar imagina cuiele ţintuite pe mâinile Mântuitorului, se prelinge mir. Cei care s-au uns cu acest mir s-au tămăduit.

Purtătorii rănilor lui Iisus

Semne ale crucificării s-au arătat şi pe corpul oamenilor, în locurile unde au fost rănile lui Iisus. În preajma sărbătorilor de Paşte, stigmatele celor aleşi de Dumnezeu încep să sângereze. În cazurile reale de stigmatizare, rănile sunt adânci şi pot chiar perfora mâinile sau picioarele. Sângerările sunt abundente. Rănile emană adesea un miros plăcut, de flori. Stigmatele sunt însoţite de dureri cumplite. Rănile nu se infectează, dar nici nu răspund la tratamentele medicale. Începând cu 1982, într-o casă din Damasc, dintr-o copie a icoanei Fecioarei Maria şi din corpul Myrnei Nazzour a început să curgă ulei. Pe palmele şi picioarele femeii au apărut semnele crucificării. Specialiştii din mai multe ţări au analizat compoziţia uleiului. Rezultatele de laborator au fost aceleaşi: din corpul ei iese ulei de măsline 100%. Fecioara Maria i s-a arătat Myrnei de multe ori comunicându-i mesaje pentru binele omenirii. Numai în anii în care Paştele ortodox şi cel catolic s-au sărbătorit în aceeaşi zi, rănile s-au închis de la sine. Fenomenul a fost confirmat de chirurgi. Preotul italian Padre Pio a sângerat 50 de ani. El avea şi darul tămăduirii, dar şi al prorocirii. I-a spus lui Karol Wojtyla, pe când era doar un tânăr preot: „Vei deveni Papă“. Se spune că pe planetă există în permanenţă 12 purtători de stigmate, în viaţă. Vaticanul a consemnat aproximativ 500 de cazuri până în prezent, din care a santificat doar 62.

Minunea de la Seuca

Şi românca Rozalia Marian din Seuca a primit mesaje divine. Ea a fost aleasă în 1999 de Fecioara Maria ca să transmită îndemnul Ei la dragoste şi înţelegere între oameni. Mai mult chiar, binecuvântând fântâna din curtea familiei Marian, harul vindecător al Maicii Domnului a început să lucreze. O bătrână s-a vindecat de cataractă doar spălându-şi ochii cu apa din fântână. Alţii s-au vindecat de paralizie, boli de piele, cancere, şi-au găsit slujbe, iar satul a fost protejat de inundaţii şi grindină, deşi cele vecine au fost crunt lovite. Maica Rozalia Marian este nevăzătoare şi suferă de diabet. Dar o vede cu ochii minţii pe Maica Domnului care ne porunceşte să mergem la biserică şi să formăm un grup de rugăciune, format din 7 catolici şi 7 ortodocşi, pentru iertarea păcatelor şi întoarcerea la credinţă a celor rătăciţi. „Dragi copii, căutaţi-L pe Fiul meu cel Sfânt. Rugaţi-vă zi si noapte, veniţi dragi copii, veniţi aici, multe haruri veţi primi, nu vă temeţi, Satana nu vă poate face nimic dacă sunteţi înarmaţi cu arma rugăciunii“, este unul din mesajele trimise nouă de Maica Sfântă.

Părintele vindecător de la Sâmbăta

Dar cele mai multe şi mai inexplicabile tămăduiri se petrec în Săptămâna Luminată, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului. În România există peste 200 de izvoare tămăduitoare. Una dintre ele se află la Sâmbăta de Sus. Fântâna „Izvorul Tămăduirii“, atestată documentar din secolul XVI, a adunat în jurul ei, de-a lungul timpului, multe întâmplări miraculoase şi legende. Credincioşii fac adevărate pelerinaje la această fântână a cărei apă vindecă şi cele mai incurabile boli. Unul din călugării care au slujit la Mănăstirea Sîmbăta se spune că a făcut minuni vindecând suferinzi. Părintele Arsenie Boca (1910 - 1989) socotea că boala apare în suflet şi din suflet ricoşează în trup. Mulţi oameni s-au întors spre credinţă, după ce au fost vindecaţi de harul părintelui Arsenie. Au fost cazuri în care cancerul a fost vindecat pe loc, acolo, în biserică.

Tămăduiri în Piatra Craiului

Schitul din Munţii Piatra Craiului este renumit pentru puterea lui tămăduitoare. Tânărul monah Ioanichie, luminat de părintele Cleopa, a refăcut bisericuţa săpată în stâncă. Pe drumul către mănăstirea Colţul Chiliilor, într-o poiană, se află şi un izvor cu apă vindecătoare, ce-a tămăduit o mulţime de oameni bolnavi. Credinţa veche de secole a zărneştenilor este că „veneticul care soarbe cu poftă din apa cristalină a izvorului nu va uita niciodată Colţul Chiliilor, iar de are vreo boală, se va tămădui“. Biserica din peşteră e ocrotită de Sfântul Pantelimon, patronul munţilor şi al animalelor. Se mai spune că însuşi faptul că, rezistând la slujbă în frigul din biserică, oamenii îşi vindecă sufletele şi bolile trupeşti.

Moaşte făcătoare de minuni

Un miracol de netăgăduit al creştinilor de pretutindeni este şi păstrarea trupului întreg după moarte, fără să putrezească. Prin viaţa lor plină de pilde, cei ce au urmat în dreapta credinţă pe Mântuitorul Hristos şi nu s-au abătut de la poruncile Lui se învrednicesc de darul îndumnezeirii. Aceştia sunt sfinţii, ale căror trupuri se păstrează intacte peste timp. Moaştele sunt înzestrate şi cu darul tămăduirii, cine le atinge se însănătoşeşte. Totul depăşeşte logica şi limitele înţelegerii noastre. Dar puterea acestor oase este reală. Aşa se întâmplă în cazul moaştelor Sfintei Paraschiva de la Iaşi, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Dimitrie cel Nou din Bucureşti, Sfântul Mina din Bucureşti, Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş, Sfântul Grigore de la Costeşti, Sfântul Daniil Sihastru de la Voroneţ, Sfântul Iararh Calinic de la Cernica. Dincolo de mormânt aceşti sfinţi îşi dovedesc harul de a vindeca, în numele credinţei.

• Fără explicaţie ştiinţifică

Icoanele sau statuile plângătoare constituie una din enigmele pe care nici ştiinţa modernă nu le poate explica. Fenomenul se petrece în cele mai diverse locuri din lume, în lăcaşuri de cult sau în casele oamenilor simpli, la icoane vechi sau recente, iar lacrimile sunt de apă, sânge sau mir. Lichidul izvorât din ochii sfinţilor se spune că este tămăduitor. S-au înregistrat cazuri de vindecare a orbirii, astmului şi chiar a unor boli grave. La insistenţa reprezentanţilor bisericii, vindecările au fost certificate de medici. S-au semnalau şi zeci de cazuri de reînnoire a icoanelor în care chipul lor întunecat s-a înseninat, schimbându-şi expresia. Se spune că icoanele nu plâng fără rost. Ele vestesc o nenorocire sau un eveniment crucial la nivel naţional sau chiar mondial. Începutul conflictului din Cecenia a fost semnalat prin lacrimile a două icoane din cătunul Zelenciuk: „Grabnic Folositoarea“ şi „Maica Domnului de Iveria“. În Ucraina, există o icoană a Mântuitorului care plânge continuu din 1998 cu lacrimi de sânge, încât, pe pieptul lui s-a format o adevărată crustă sângerie. Analizele au relevat faptul că este vorba de aceeaşi grupă sanguină cu cea impregnată în Giulgiul de la Torino. Icoana Maicii Domnului de Iveria din Montreal este continuu izvorâtoare de mir, din 1982.

Monitorul Expres 7.04.2007