Legiştii s-au pronunţat asupra cauzei morţii pe cruce a Mântuitorului
În Vinerea Patimilor, Iisus a fost răstignit pe cruce
şi a murit pentru mântuirea oamenilor. Minunea Învierii Lui s-a produs trei zile
mai târziu şi continuă să ne cutremure şi azi. Chinul Lui pe cruce este bine ştiut,
şi totuşi, necunoscut în detaliu. Părerea iniţială a specialiştilor a fost că sângerarea
şi deshidratarea au reprezentat cauza directă a morţii. Alţii au găsit alte explicaţii.
Supliciul crucificării acceptat de Iisus a fost studiat pe toate părţile de
oameni de ştiinţă, credincioşi şi atei. După 2.000 de ani, medicii au înţeles din ce
cauză s-a stins pe cruce. Să parcurgem împreună detaliile ultimelor ore din viaţa
Lui, de la urcarea pe Cruce, până la îngropare şi Înviere, pentru a-I înţelege
suferinţele îndurate pentru noi.
Cât cântărea crucea?
Crucificarea, un mod brutal de execuţie,
reprezenta un lucru obişnuit în lumea antică, unde moartea făcea parte din
spectacolul vieţii. Mântuitorul a fost şi El urcat pe cruce, umilit şi rănit, până
şi-a dat sufletul. Într-un apreciat jurnal medical, dr. W. Edwards, un renumit
specialist american, a descris cronologic şi foarte bine documentat, fiecare
moment din calvarul Mântuitorului. Totul din punct de vedere medical. Concluzia
lui nu face altceva decât să confirme sfârşitul pământesc al lui Iisus şi
minunea Învierii Lui. Dacă ar fi să
începem cu purtarea crucii, oricare bărbat în putere s-ar îngrozi aflând că
trebuie să ducă pe umeri, pe o distanţă de 600-700 de metri, o bârnă de lemn
grea de 30-50 de kilograme, după cum estimează cercetătorii. Această bârnă se
numea patibulum şi trebuia cărată când Iisus era deja într-o stare de epuizare
avansată. Nici nu e de mirare că, de 14 ori s-a oprit pe Drumul Golgotei, dar o
singură dată a fost ajutat, de către Simon din Cirene.
Tortura biciului cu plumb
Înainte de crucificare, Iisus a fost lăsat fără mâncare
şi apă timp de cel puţin 12 ore, de la Cina cea de Taină. De marţi până vineri,
a fost supus unui tratament fizic inuman. Conform cu relatările evanghelice,
după condamnare, Iisus a primit 39 de lovituri de bici, de la soldaţii romani. Aceştia au folosit un
instrument de tortură specific epocii, numit în latineşte flagrum: de mâner
erau prinse trei curele de piele cu mici greutăţi de plumb la capete, iar
uneori erau adăugate bucăţi tăioase de os pentru a amplifica suferinţa.
Biciuirea a provocat pe trupul lui Iisus nouăzeci de răni, cele mai multe fiind
pe umeri şi pe spate. Dar soldaţii lui Pilat l-au lovit cu armele şi peste faţă
şi frunte, provocându-i răni deschise şi o umflătură sub ochiul drept.
Evaghelistul Matei vorbeste şi de lovituri cu trestia. O altă serie de răni pe frunte,
tâmple şi ceafă a fost provocată de coroana de spini. Investigaţiile medicale,
bazate pe mai multe dovezi, printre care şi Sfântul Giulgiu din Torino, au
ajuns la concluzia că 28 dintre răni erau sângerânde în clipa morţii.
Traumele crucificării
Dr. Edwards afirmă că este evident că înainte de
crucificare se instalase deshidratarea. În plus, traumele multiple duseseră
deja la o pierdere de sânge considerabilă. Ajuns pe Dealul Golgotei, locul unde
aveau loc condamnările prin crucificare, pentru Iisus a urmat o nouă traumă, de
o cruzime atroce, determinată de procedeul fixării de cruce prin introducereaunor piroane (cuie de dulgher denumite clavi trabales, lungi de 12-18 cm) la nivelul mâinilor şi al gleznelor. Problema medicală a
susţinerii corpului cu mâinile imobilizate pe Cruce, aşa cum e ilustrată în
picturi, a creat controverse. Palmele s-ar fi sfîşiat sub greutatea corpului.
Chirurgul francez Pierre Barbet a elucidat enigma, arătând că, la încheietura
oaselor antebraţului există un loc gol, aşa-numitul spaţiu Destot, în care ar
fi putut fi introduse cuiele. Dr. Edwards afirmă că o astfel de crucificare
duce la imobilizare totală: „În timpul acestui proces, victima suportă un stres
deosebit şi din cauza instalării hiperventilaţiei şi a insuficienţei
respiratorii, precum şi a agravării deshidratării“.
Cauza morţii
Este ştiut că victimele crucificării pot supravieţui
pe cruce între 3-4 ore şi 3-4 zile, în funcţie de constituţia răstignitului.
Iisus a fost pus pe cruce vineri înainte de amiază şi a murit brusc la 3-6 ore
de la răstignire. Evanghelistul Ioan relatează despre soldatul Longinus care a
împuns cu o suliţă pieptul Mântuitorului când era deja mort. Din rană au ţâşnit sânge
şi apă. Pentru medici, acest gest reprezintă o dilemă: ori centurionul a vrut să
constate moartea, ori a vrut să i-o grăbească printr-o nouă hemoragie, mai
puternica decât toate celelalte. W.Edwards susţine că lovitura de
lance a fost dată imediat după deces, de aceea a fost posibilă scurgerea de
lichide vitale. El consideră acea apă ca fiind lichid pleural. Afirmaţia biblică
se confirmă şi logic, întrucât dacă ar fi vrut să-L ucidă, centurionul I-ar fi
străpuns inima, cum se făcea de obicei. Specialistul are următoarea concluzie medicală:
cauza morţii lui Iisus nu e una singură, ci este consecinţa traumelor multiple,
epuizarea totală (hipovolemie), insuficienţă cardiacă acută şi, în cele din
urma, tromboza sau fibrilaţia. Imobilizarea şi deshidratarea au dus la apariţia
emboliei pulmonare, cauza directă a morţii de acum 2.000 de ani.
Minunea Învierii
În momentul când Iisus a murit, au avut loc mai multe
minuni: s-a întunecat cerul, a avut loc un cutremur foarte mare care a despicat
catapeteasma templului şi a dat la o parte pietrele de la morminte, au înviat
morţi. Mulţi au exclamat: într-adevăr, acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu. După ce şi-a dat duhul, Iisus a fost
înfăşurat în giulgiu şi aşezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea.
Acesta a fost închis cu o piatră şi păzit de străjeri romani, zi şi noapte. Cu
toate măsurile militare, Mântuitorul a înviat, mormântul a fost găsit gol. Prin
Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos a biruit moartea, dăruind generaţiilor următoare
garanţia Învierii şi a Vieţii în vecii vecilor. Este minunea pe care se
întemeiază credinţa noastră, un fapt cert, dar imposibil de dovedit ştiinţific.
E bucuria pe care o simţim în fiecare an atunci când preoţii ne invită să luăm
lumină şi ne anunţă că s-a întâmplat cu adevărat ceea ce nimeni n-a putut să
explice în două milenii: „Hristos a înviat!“
- Execuţie barbară
- Crucea, simbol creştin
Crucea, ca simbol creştin, a apărut abia pe la sfârşitul
secolului IV, când creştinii au început sa facă analogia între poziţia de rugă,
cu braţele întinse, şi forma crucii. În primele secole după răstignirea lui
Cristos nu s-a reprezentat corpul lui Iisus pe cruce pentru că amintea dureros
creştinilor de moartea Lui. La Sinodul Trullanic din 691 s-a acceptat reprezentarea
trupului Lui crucificat. Cea care a descoperit crucea de lemn pe care a fost răstignit
Cristos a fost Sfânta Elena, mama Împăratului Constantin. Aceasta a făcut săpături
pe Golgota şi a găsit-o în anul 326. A aşezat-o în Biserica Sfânta Cruce din
Ierusalim, alături de un cui şi de placa pe care scria INRI. Sfânta Cruce a
fost luată de perşi, adusă înapoi şi apoi, din nou, dată dispărută. Astăzi, se ştie
doar de câteva bucăţi din ea, aflate în proprietatea unor patriarhii. Cea mai
mare relicvă se află la Mănăstirea Xiropotamou (Muntele Athos), fiind adusă în
1992, pentru câteva săptămâni şi în ţara noastră, spre închinare.
- Pilat, un prefect indecis
În vremea lui Iisus, Pilat din Pont era reprezentantul
Cezarului în teritoriu. Preoţii aveau o înţelegere cu romanii: comunitatea evreilor va face
tot ce se poate pentru a păstra pacea, altfel Pilat va răspunde în forţă. Conform unor scrieri din Alexandria ,
guvernatorul roman era „inflexibil, refractar şi crud“ şi cunoscut pentru
executarea fără judecată a răufăcătorilor. În cazul Iisus, şi-a spus: „Dacă nu îl condamn,
Caiafa va porni o rebeliune. Dacă îl condamn, o vor face ucenicii lui“. Se vehiculează ideea că, de la prinderea Lui şi până la
înmormântare, Pilat L-a favorizat permanent pe Iisus. Însemnarea pe care Pilat a
pus-o deasupra crucii, avea scris: „Iisus din Nazaret, Împăratul Iudeilor“. Nu a modificat-o, chiar dacă i-a nemulţumit
pe preoţi. Pilat le-a spus: „Ce am scris, am scris“. Există multe comentarii care
bănuiesc existenţa unui scenariu de salvare a lui Iisus, posibil instrumentat
de Pilat.
- O crimă politică
Unii analişti înclină să considere că uciderea lui Iisus a
fost o crimă civilă, nu una religioasă. Cei doi oameni care au murit odată cu
Iisus au fost identificaţi în unele traduceri cu nişte hoţi, dar cuvântul poate
însemna şi revoluţionari. Acest lucru ar susţine ideea că a fost vorba de o
crucificare politică care avea menirea să transmită mesajul: feriţi-vă de
revolte sau Roma vă va face şi vouă acelaşi lucru.
Excelent. Doamne iarta-ne, Amin !
RăspundețiȘtergere