Ce-ar fi fost dacă…?

Până la momentul când Adam a muşcat din măr, lumea se supunea determinismului divin. Pentru prima oară în istorie, omul a avut de ales între două alternative atunci când Eva i-a oferit fructul cunoaşterii. Ademenit, Adam a muşcat. Dar dacă rezista ispitei şi refuza? Sau dacă Eva, egoistă, nu ar fi ţinut să împărtăşească cu soţul ei experienţa cunoaşterii? Cum ar fi arătat lumea de astăzi? Am fi trăit tot în Eden? Sau evenimentul s-ar fi produs totuşi mai târziu, ca omenirea să împlinească implacabil acelaşi destin? Sunt întrebări pe care şi le-au pus nu doar teologii, ci şi oamenii de rând şi cercetătorii. În fiecare moment facem o alegere. Dacă am acţiona în alt mod decât am făcut-o, viaţa noastră nu ar mai fi aceeaşi.

Istoria alternativă ia în considerare evenimente istorice care s-ar fi petrecut „altfel“ şi încearcă să pună în scenă consecinţele acestora. Unele cărţi care au pornit de la ipoteza „ce-ar fi fost dacă“ au pus omenirea pe gânduri. Evoluţia uşor diferită a unui eveniment ar fi putut schimba radical politica actuală. Puterea mondială ar putea fi în alte mâini decât ale americanilor, dacă nu cumva aceştia nici n-ar exista ca naţiune.

Exerciţiu de imaginaţie

Ucronia este o istorie paralelă, un exerciţiu de imaginaţie. În greacă, „oucronos“ înseamnă „în afara timpului“. Americanii numesc acest gen literar, „what- if novels“ (ce s-ar fi întâmplat dacă). Se mai folosesc şi termenii cronoplastie sau istorie ipotetică. Dar nu numai în literatură au fost exploatate astfel de scenarii. Sociologi, politologi, oameni de rând au imaginat lumi posibile schimbând un detaliu al istoriei legat de o personalitate şi un eveniment. Ce-ar fi fost dacă Burebista s-ar fi confruntat cu Cezar, Napoleon ar fi câştigat la Waterloo, bomba atomică ar fi fost inventată de germani înaintea americanilor, Lennon ar fi trăit, iar România ar fi avut încă rege? Constructorii de ucronii au încercat să afle cum ar fi arătat lumea de azi, dacă istoria n-ar fi fost aşa cum o ştim.

Cruciade pentru eliberarea Romei

Filosoful francez Charles Renouvier a scris în 1857 prima ucronie. Scenariul lui spune că Adivius Cassius, asasinat în istoria cunoscută, e numit împărat în urma zvonului morţii lui Marcus Aurelius. Commodus nu mai devine împărat, dar apar reforme îndrăzneţe: eliberarea sclavilor, interzicerea cetăţeniei pentru creştini. Drept consecinţă, împăratul Constantin, în loc să intre victorios în Roma anului 312 şi să impună creştinismul ca religie oficială, e învins şi asasinat. Cruciadele se vor desfăşura în sens invers, Orientul încercând să smulgă Roma din mâinile unui Occident păgân. Această istorie ratată de europeni se încheie în cartea lui Renouvier în secolul XVIII cu un triumf al ştiinţei.

O lume francofilă

Napoleon şi războaiele sale au constituit tema multor ucronii de-a lungul vremii. Primul a fost Louis Geoffrey. Varianta lui începe odată cu incendiul din 1812 din Moscova. În loc să se retragă, să-şi piardă armata în dezastrul de la Berezina, Napoleon atacă Petersburgul, ia prizonieri pe ţarul Alexandru, de la care obţine Finlanda şi o parte a Poloniei. În 1813, numai Sardinia, Turcia şi Anglia mai erau independente. Dar Napoleon le cucereşte pe rând şi pe acestea. Împarte Rusia în trei regate şi alungă turcii definitiv din Europa. În patru ani cucereşte toată Asia, în doi ani Africa. Americile hotărăsc să se închine şi ele, monarhia napoleoniană atinge scara planetară, iar limba franceză este universală. Ştiinţa prosperă, astfel că oamenii ajung să controleze clima şi să eradicheze toate bolile. Napoleon moare la 23 iulie 1832 fără să fi călcat pe Insula Sfânta Elena. Într-o altă variantă, Napoleon ar fi întemeiat un imperiu în America Latină, dar şi-ar fi găsit sfârşitul în India, asemeni lui Alexandru Macedon, crede H. A. L. Fisher

America lui Allah

În „Răsărit de soare“, de Gordon Eklund, arabii cuceresc tot vestul Europei, în secolul al VIII-lea. Forţele armate ale lui Charles Martel sunt înfrânte în bătălia de la Tours din 732, de către trupele musulmane. Peste o sută de ani, musulmanii mai au de cucerit o singură redută, Italia, care va cădea şi ea în cele din urmă. Saxonii sunt subjugaţi până în 850 şi convertiţi forţat la religia musulmană. Războiul cu Imperiul Bizantin continuă până în 1253, cînd Constantinopolul cade în mâinile musulmanilor şi devine capitala unei Europe musulmane. Descoperirea Americii, iar apoi colonizarea ei, vor fi realizate de către europenii islamici. Religia lui Allah va domina lumea, inclusiv Continentul Nou. Dacă maurii din Spania ar fi învins în 1491, la Lanjaron, armatele reunite ale Isabellei de Castilia şi-ale lui Ferdinand de Aragon, civilizaţia islamică ar mai înflori şi azi în Granada, susţine Philip Guedalla.

Nesfârşita sclavie a negrilor

Fără invazia de la Gettysburg din 1863, în urma căreia Războiul Civil american s-a terminat prin înfrângerea sudiştilor, preşedintele Lincoln nu ar mai fi semnat decretul privind emanciparea negrilor şi n-ar mai fi fost asasinat. Conform altei variante, alegerea preşedintelui Stephen A. Douglas în 1860 a dus la o conciliere paşnică cu Sudul. Războiul Civil n-a mai izbucnit în 1861, iar Constituţia americană a fost modificată. Sclavagismul a fost legalizat în Sud şi interzis în Nord. Mişcările radicale aboliţioniste din Sud au cauzat izbucnirea unui alt Război Civil în 1868, în urma căruia Sudul s-a despărţit de Statele Unite. În 1873, cînd Sudul a fost în cele din urmă învins. Dacă danezii n-ar fi întemeiat Noul Amsterdam şi acesta n-ar fi devenit niciodată New York, prohibiţia n-ar fi fost aşa apăsătoare ca în metropola anilor '20, crede istoricul american Hendrik Willem van Loon.

La fel şi fără Hitler

Într-un alt scenariu, Hitler este asasinat în 1917. Dar istoria nu se modifică esenţial, pentru că în 1918, se formează Partidul Naţional Popular German. Liderul acestuia este Alfred Hugenberg, care jură să distrugă „democraţia prin metode democratice“. Devine cancelar în 1931, în plină criză economică. El îşi va folosi „Garda Naţională“ pentru a „naţionaliza“ instituţiile statului. Duşmanii politici sînd duşi în lagăre. Sub conducerea PNPG, Germania va lansa o campanie de militarizare, care va duce la invadarea Cehoslovaciei şi a Austriei în 1937 şi a Franţei un an mai târziu. În romanul lui Norman Spinrad „Visul de fier“, Adolf Hitler trăieşte într-o istorie alternativă. El este autor de science-fiction şi câştigă Premiul Hugo în 1954 (an în care, în istoria reală, râvnitul premiu nu s-a acordat nimănui) cu romanul sf „Stăpânul svasticii“.

Imperiul German în Războiul Rece

Dacă Germania nu ar fi invadat Rusia în 1941, ar fi încercat să atace Marea Britanie, dar fără succes. Anglia devine un punct de rezistenţă împotriva imperialismului german. SUA învinge Japonia şi face pace cu Germania în 1947. În anii '50, ia naştere Războiul Rece între SUA, Canada şi alte naţiuni aliate cu Anglia pe de o parte şi Imperiul German pe de altă parte. Rusia şi China formează un „al treilea bloc“, opus atât Imperiului German cât şi Aliaţilor. Rusia invadează Germania. Cînd China atacă SUA, blocul occidental declară război şi Rusiei şi Chinei. Europa germană este învinsă, dar rezultatul războiului este un conflict între marile puteri nucleare în anii '60 şi '70, care reduc jumătate din omenire la scrum. „O oră cu Dr. Chang“ de Ward Moore, descrie o Americă rămasă neutră în al doilea război mondial, întrucât Germania nazistă s-a aliat cu China, nu cu Japonia.

România neutră

Într-un scenariu de istorie alternativă, Tim Bullard afirmă că România, supărată pe Hitler pentru pierderea teritoriilor în favoarea Ungariei şi Bulgariei, îşi dizolvă guvernul pro-Axă, şi refuză să participe la Operaţiunea Barbarossa împotriva sovieticilor. România rămâne neutră în război, refuzând guvern sovietic. Inspirate de independenţa României, Bulgaria şi Ungaria îşi detronează şi ele guvernele comuniste. În 1946 vor avea loc alegeri libere şi se votează o cnstiutiţie românească similară celor din Japonia şi Germania, ţări care, în 1949, vor fonda NATO, după ce au ajutat Grecia în războiul civil din 45-48 din Grecia, de partea noncomuniştilor. „Poloneză“, de Alan Dean Foster (scenaristul de la Războiul Stelelor) este o nuvelă în care Polonia nu a fost niciodată împărţită. Papa Ioan Paul al II-lea este asasinat în 1981. Fără influenţa şi forţa sa, sindicatul Solidaritatea din Polonia, ţara natală a Papei, este distrus.

Kennedy n-a murit

Stephen Abbott şi-a imaginat că J.F.Kennedy supravieţuieşte tentativei de asasinat de la Dallas. După realegerea sa în 1964, retrage trupele americane din Vietnam, dar trimite mai multe forţe militare în Europa, America Centrală şi Africa. Democraţii pierd alegerile din 1968 şi 1972, iar la putere vin republicanii. Când, în 1975, Tito este asasinat, în Iugoslavia se instalează la putere un „guvern-marionetă“ pro american. Trupele pactului de la Varşovia vor invada Iugoslavia, războiul culminând cu o confuntare nucleară pe scară largă în Europa. În urma acestuia, superputerile renunţă la cursa înarmărilor. La Moscova se instalează la putere o aripă pacifistă a partidului comunist. Larry Niven, în „Toate acele miriade de drumuri“, ajunge la un al treilea război mondial, dezlănţuit prin criza rachetelor sovietice (1962) instalate clandestin de Hruşciov în Cuba.

Rusia fără comunism

Revoluţiile din 1989 nu mai au loc. În schimb, o revoluţie violentă erupe în 1991, când tancurile sovietice invadează Polonia. Gorbaciov este înlăturat de la putere în 1992 şi înlocuit cu Grigori Romanov, un comunist dur care opreşte Perestroika şi începe să-i persecute pe cei cu concepţii liberale. O gravă criză alimentară, cauzată de colapsul sistemului sentralizat şi planificat, culminează cu revolte populare la Leningrad şi Moscova, după care se răspândesc în toată ţara. Câteva facţiuni rebele formează miliţii şi armate proprii. Mare parte a Armatei se strânge în jurul câtorva generali, care reuşesc să obţină puterea în 1996, în urma unei „Revoluţii Naţionale“. Noul regim este ostil comunismului, dar în aceeaşi măsură şi Statelor Unite şi restului Lumii Libere. Războiul Rece continuă. Germania de Est va avea conducere socialist-marxistă, dar anti-comunistă. Olga Ley în „Şah-mat în şase mutări“, scrie că Kerenski îi deportează pe Lenin şi pe Troţki şi astfel se sfârşeşte dictatura proletariatului.

Şi vremea contează

Adunate în volumul „What if“, sub coordonarea lui Robert Cowdey, 30 de speculaţii demonstrează că, în înfruntările militare pe câmpul de luptă, a existat şi factorul hazard legat de climă. Dacă la 6 iunie 1944 aversele de ploaie nu s-ar fi oprit, debarcarea pe plajele Normandiei ar fi fost imposibilă şi soarta războiului alta. Când a dat ordinul de declanşare a operaţiunii Overlord, Eisenhower s-a bazat pe previziunile meteorologului J. M. Stagg, care nu avea nici o certitudine că timpul se va îmbunătăţi, în iunie vremea fiind imprevizibilă. De fiecare dată, lucrurile s-ar fi putut petrece diferit: dacă vara n-ar fi fost atât de umedă şi le-ar fi permis să-şi aducă pe poziţii artileria grea, turcii ar fi cucerit Viena în 1529. Dacă vântul n-ar fi dispersat Invincibila Armada după înfrângerea suferită în august 1588 din partea flotei engleze, toată America ar fi fost azi latină. Dacă Titanicul nu s-ar fi scufundat, icebergul fiind purtat de valuri la câţiva metri mai încolo, s-ar fi construit mai multe vapoare gigantice, mai mari decât Titanicul. În 1930, US ar fi devenit cea mai mare putere navală, războindu-se cu Marea Britanie pentru împărţirea căilor de navigaţie.

Atentate ratate

Într-o carte a unui autor ceh, V. P. Borovička, „Atentate care urmau să schimbe lumea“, sunt amintite atacurile ratate asupra lui: Napoleon I, Napoleon III, Louis Philippe, regina Victoria a Angliei, împăraţii germani Wilhelm I şi Wilhelm II, Bismarck, Lenin, Hitler, Mussolini, Truman, Adenauer, de Gaulle şi alţii, campionul atentatelor nereuşite fiind regele iordanian Hussein, cu un număr de opt supravieţuiri. Dar şi după 1975, anul apariţiei cărţii, au mai fost atentate ratate care, într-adevăr, ar fi schimbat lumea, aşa cum o cunoaştem azi: Papa Ioan Paul al II-lea a scăpat ca prin miracol de glonţul fiorosului asasin turc Ali Agca (Aggeá), preşedintele american Ronald Reagan a fost la un pas de moarte în 1981, preşedintele rus Elţin a urcat pe tanc, expunându-se liber gloanţelor, Gorbaciov a fost arestat şi sechestrat în vederea unei iminente execuţii, preşedintele gruzin Şevardnadze a supravieţuit mai multor atentate. Acestea sunt tot atâtea mobiluri pentru istorii alternative.

• Scenarii europene

• 1931, Hilaire Belloc vedea Europa secolului XX împărţită între două imperii ostile, cel britanic şi cel habsburgic, ca urmare a înăbuşirii Revoluţiei Franceze de către Ludovic al XVI-lea.
•  G. K. Chesterton descrie un distrugător război al Imperiului Britanic contra turcilor.
• Dacă împăratul Frederik III n-ar fi murit de cancer în 1888, în 1914 Germania ar fi fost republică şi primul război mondial n-ar mai fi început, presupune Emil Ludwtig.
• În „Prefacerea“ lui Kingsley Amis, Sartre şi Himmler au ajuns cardinali catolici.
• Dacă Byron ar fi devenit rege al Greciei în loc să moară tânăr şi eroic la Missolonghi, în 1824, istoria l-ar ţine minte ca pe un senil, crede Harold Nicolson.
• Douglas Hurd, ministru conservator britanic, a scris şi romane de anticipaţie pe termen scurt, confirmate între timp de istoria reală: „Un surâs pe faţa tigrului“ anticipează, în 1959, revenirea Hong Kong-ului la China. 

• O altă Americă

 Scriitori de science-fiction au imaginat ucronii legate de posibilele SUA. O Americă punico-celtică, în „Delenda est“ a lui Poul Anderson, Americi descoperite şi colonizate de chinezi, romani, ruşi, vikingi schiţate de Murray Leinster în nuvela „Razna prin timp“, America aşa cum arată în urma victoriei sudiştilor la Gettysburg (1863), examinată şi de Winston Churchill, cu trei ani mai înainte (1931). În „Aclamaţii pentru şef“, de Lucy Cores, America anului 2000, după muşamalizarea cazului Watergate în 1972, e ţara cea mai coruptă. „Eu sunt libertatea“, de Robert Coulson, descrie o Americă populată de latino-americani, în care preşedintele Texasului, Lyndon Johnson, este asasinat de terorişti. În romanul lui Philip K. Dick „Omul din Castelul Înalt“, e descrisă ipotetica asasinare a preşedintelui american Franklin D.Roosevelt în 1936, la Miami, de către un nebun. 

• Schimbări în antichitate

Evitarea coliziunii cu cometa care-a determinat dispariţia dinozaurilor de pe Pământ este descrisă în romanul lui Harry Harrison, „La apus de Paradis“. În povestirea „Jupiter râde“ de Edmund Cooper, în celebra acţiune de ucidere a pruncilor ordonată de Irod, Iisus Christos nu poate fi salvat. Peste secole, acelaşi rol îl va avea Regina Victoria şi creştinismul va apărea cu o întârziere de 19 secole.

• Jocul de.-a istoria

Bazat pe o istorie alternativă, jocul pe calculator Freedom Fighters prezintă conflictul dintre URSS şi SUA, însă nu sub forma războiului rece. În 1945, armata sovietică pune capăt războiului printr-o bombă atomică peste Berlin. În 1953, Marea Britanie este singura ţară europeană neocupată de sovietici, dar va fi înglobată în blocul comunist. Opt ani mai târziu, URSS amplasează rachete nucleare cu raza medie de acţiune în Cuba, în deceniul următor ocupă Guatemala şi Honduras, iar în 2002, preşedintele SUA este cât pe ce să fie asasinat. Aceasta este introducerea la jocul în care, scopul principal este eliberarea New York-ului ocupat de sovietici.

• Cele mai periculoase oraşe alternative

Adam Garcia a făcut un clasament al celor mai periculoase oraşe născute în urma istoriilor alternative.

1. New York. Oraşul devine capitala teritoriului japonez din America de Nord. Naziştii au pierdut războiul, nu însă şi Japonia care va ocupa o parte din continentul nord american. Central Park va mirosi îngrozitor a cavadre şi praf de puşcă.

2. Richmond. Războiul civil e câştigat de sudişti, tehnologia rămâne cu o sută de ani în urmă, maşinile merg cu cel mult 20 de mile la oră. Apa e infectată şi gunoaiele sunt peste tot.

3. Moscova. Non-arianii şi evreii au fost măcelăriţi. Capitala fostei URSS este acum un imens lagăr de exterminare.

• Timpul ca o carte

Francezul Gerard Klein este unul dintre cei mai populari scriitori de science-fiction din lume. Născut în 1937, a publicat zeci de romane şi povestiri. A vizitat România în două rânduri 1971 şi 2001. A pus bazele unei interesante teorii a universurilor paralele. Autorul explică lumea ca o carte cu un număr infinit de pagini. Fiecare pagină este o „realitate“, un univers paralel cu celelalte. Astfel, o întoarcere în timp n-ar fi decât o trecere de pe o „pagină“ pe alta. În acest fel, schimbarea trecutului n-ar afecta prezentul. Pur şi simplu ar crea o altă istorie.

„Punctele cruciale care pot declanşa istorii alternative sunt acele macazuri ale timpului care trimit pe altă linie trenul istoriei, puncte de cotitură de la care istoria începe să curgă altfel, pe altă albie“ 

Cornel Robu, critic de literatură SF