vineri, 4 ianuarie 2013

21 de scenarii pentru 21.12.2012


În urmă cu 3.500 de ani, civilizaţia Maya punea bazele unui sistem calendaristic avansat. Calculele sunt susţinute de ştiinţa de azi. Însă calendarul mayaş, considerat drept cel mai exact din antichitate, ia sfârşit pe 21.12.2012, când Şarpele cu pene va reveni pe Pământ, iar lumea noastră se va sfârşi prin foc, născându-se o nouă lume, mai evoluată. Deşi cercetătorii susţin că predicţia a fost de la bun început înţeleasă greşit, nefiind vorba de nicio apocalipsă, ci doar de un nou ciclu calendaristic mayaş (un fel de 31 decembrie din calendarul gregorian), profeţiile privind sfârşitul lumii au prins teren. Sociologii explică această preocupare mistică prin eterna atracţie a omului faţă de  necunoscut. Mai cu seamă când e vorba de existenţa umană. La fel se va petrece şi în 2076, când se sfârşeşte calendarul musulman, şi în 2240, ultimul an din calendarul evreiesc. Laboratorul Jet Propulsion de la NASA a prezentat un scurt film, în care omul de ştiinţă Don Yeomans explică de ce majoritatea scenariilor apocaliptice despre sfârşitul lumii nu sunt reale. Nici mâine, nici în viitorul apropiat. Totuşi, pe măsură ce ne-am apropiat de data de 21.12.2012, teoriile s-au înmulţit şi toate susţin marea schimbare de la solstiţiul de iarnă. Iată care sunt cele mai populare.

 1. Inversarea polilor magnetici ai Pământului. Susţinătorii acestei teorii consideră că inversarea ar putea declanşa o eliberare masivă de energie. S-ar produce cutremure, tsunami-uri cum nu s-au mai pomenit. Inversările geomagnetice se produc la intervale de sute de mii de ani, nu încep brusc. Dimpotrivă, procesul e extrem de lent şi insensizabil. Se mai afirmă că inversarea polilor magnetici ai planetei e precedată întotdeauna de o slăbire a câmpului magnetic. Consecinţa ar fi înmulţirea cazurilor de cancer, idee rămasă la stadiul de ipoteză afirmată, dar nedemonstrată.
2. Ciocnirea cu planeta Nibiru. Această misterioasă planetă, care ar fi ţinută sub observaţie în secret de către NASA, ar fi de patru ori mai mare decât Pământul. Ideea vine de la Nancy Leider, fondatorul site-ului ZetaTalk. Cum planete gigantice şi invizibile nu există, iar telescoapele noastre văd pînă la mii de ani lumină, este clar că planeta fantomă este doar rodul imaginaţiei. Fiindcă Nibiru nu există, s-a trecut la „un asteroid”. NASA a căutat asteroizi în apropierea Pământului, dar nu a găsit corpuri periculoase la fel de mari ca acela care a ucis dinozaurii, acum 65 de milioane de ani.
3. Alinierea planetelor. Data solstiţiului de iarnă din acest an coincide cu o configuraţie astronomică specială a astrelor, fenomen ce ar duce la efecte catastrofale pentru noi. Adevărul e că toată Calea Lactee (inclusiv Pământul şi Soarele) se va alinia la un punct, cunoscut sub numele de Ecuatorul Galactic. Această aliniere planetară este atât de rară, încât se întîmplă o dată la 25.000 de ani. Însă trebuie să ştim că efectele nu sunt distructive. Singurele astre din sistemul nostru solar care pot afecta Pământul sunt Luna şi Soarele, celelalte planete au un efect neglijabil asupra noastră.
4. Predicţiile programului Web Bot. Un program de calculator cunoscut sub numele de Web Bot a prezis sfârşitul lumii în 2012, pe baza informaţiilor care circulă pe Internet. Tehnologia a mai prezis atacurile de la 11 septembrie şi tsunami-ul din 2004. Dar experţii susţin că aceste predicţii n-au nici cea mai infimă susţinere ştiinţifică, ca dovadă, profeţiile eşuate, mult mai numeroase decât cele „împlinite”.
5. Centura fotonică. Adepţii mişcării New Age au inventat şi ei o apocalispă. Centuri de fotoni vor învălui Pământul ducând la distrugerea omenirii. Se crede că Soarele nostru e deja în centura fotonică, încă din 1998, şi se estimează că Terra va intra şi ea în 2012. Oamenii de ştiinţă susţin că centurile de fotoni nu reprezintă un fenomen fizic posibil, deoarece fotonii se deplasează întotdeauna rectiliniu.
6. Rezonanţa Schumann. Cavitatea magnetică aflată la 55 km deasupra scoarţei permite măsurarea frecvenţei vibratorii medii a planetei Terra. Timp de mii de ani, Rezonanţa Schumann sau pulsul Terrei a fost de 7,83 cicli pe secundă. Din 1980, a început să crească, acum fiind de 12 cicli pe secundă. Acest lucru înseamnă că ziua are numai 16 ore, în loc de 24, cât era odinioară. Pare o explicaţie destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care se confruntă fiecare om. Păstrînd ritmul, în 21 decembrie 2012, timpul va ajunge la punctul 0. Deci timpul se va sfârşi. Această teorie cade, deoarece fenomenul afectează doar fiinţele vii, ceasurile noastre ar trebui să fie date peste cap, ceea ce nu se întîmplă.
7. Formule matematice. Terence McKenna, un filosof american, a conceput o formulă numerică prin care susţine că Universul va ajunge într-o „complexitate infinită” în noiembrie 2012. Ulterior, şi-a revizuit ipoteza, pentru a se potrivi cu sfârşitul calendarului mayaş din 21 decembrie 2012.
8. Invazia extratereştrilor. Teoriile conspiraţiilor susţin că SETI (programul de căutare al semnalelor inteligente venit din cosmos) ar fi depistat trei nave spaţiale, care urmează să sosească pe Pământ în 2012. Coordonatorii programului au emis un comunicat prin care au dezminţit aceste informaţii.
9. Previziunile lui Edgar Cayce. Cunoscutul medium britanic Edgar Cayce susţinea că, în timpul şedinţelor sale de autohipnoză, a ajuns şi în viitor, dar de 2012 nu a putut să treacă, deoarece a fost blocat de o barieră. Mărturiile spiritiştilor nu pot fi încadrate ca date ştiinţifice.
10. Zeul distructiv. Mitologia indiană pomeneşte de un Zeu Kalki, reîncarnare a zeului Vishnu, care va distruge Pământul în 2012, marcând sfârşitul timpului pe Terra.
11. Predicţiile egiptenilor. „Cartea morţilor” este un tratat din Egiptul antic în care este pomenită trecerea planetei Venus prin constelaţia Orion, de unde provine Osiris, zeul lumii de dincolo. Acest eveniment este foarte rar şi are loc o dată la 11.804 ani. Egiptenii descriu două răsărituri şi două apusuri ale Soarelui. Aceste amănunte sunt relatate în legătură cu catastrofa globală din 9792 î.Hr., când stelele erau aşezate exact la fel ca în 2012, deci ar trebui să urmeze şi acum acelaşi scenariu. Dovezi clare că acea catastrofă a avut loc atunci nu există.
12. Furtunile solare. Unii oameni asociază furtunile solare cu 21 decembrie 2012, deşi şi luna trecută am trecut printr-un astfel de fenomen. Activitatea Soarelui e setată pe cicluri de câte 11 ani. Maximum solar al actualului ciclu e preconizat pentru luna mai 2013. Deci, în niciun caz mîine. Fiindcă au fost contrazişi, conspiraţioniştii au renunţat la radiaţiile solare şi au ajuns la cele gamma, produse de explozia unei supernove. Din fericire pentru noi, aceste explozii au loc la foarte mare distanţă de Terra, astfel că sunt inofensive. Dacă nici asta n-a mers, s-a luat în calcul ipoteza şocului electromagnetic provenit de la o armă nucleară. Acesta poate distruge infrastructura electronică, de transport şi comunicaţii în mai puţin de o secundă. Dacă o asemenea explozie ar avea loc în Statele Unite, 90% din americani ar putea fi morţi într-un an.
13. Supervulcanul reactivat. Erupţia unui supervulcan, precum cel din Parcului Naţional Yellowstone din SUA, este unul dintre puţinele scenarii credibile. Vulcanul de sub Yellowstone poate erupe curând, pentru că şi-a reluat activitatea prin mici cutremure. Devastator ar fi dacă vulcanii ar erupe în lanţ. Ceea ce ar antrena o serie de tsunami-uri fără precedent, nori opaci şi răcirea bruscă a climei. Ceva asemănător a avut loc acum 73.000 de ani în sudul Asiei. Atunci, India a fost transformată în cenuşă, iar iarna vulcanică a durat 20 de ani. Este puţin pobabil ca toţi cei şase super-vulcani cîţi există pe Terra să erupă în aceeaşi zi şi, mai ales, e imposibil de stabilit care va fi acea zi.
14. Călătorii în timp. E xperimentul american secret numit Proiectul Montauk ar fi realizat experienţe de proiecţie în timp. Cel mai îndepărtat punct din viitor în care au fost trimişi oameni ar fi anul 2012, dincolo de acest zid temporal nu mai există lume fizică. Se pare că şi Experimentul Philadelphia s-a blocat tot la anul 2012. Întrebarea este dacă aceste experimente au existat cu adevărat şi dacă au realizat călătorii în timp, sau totul e doar o fabulaţie SF.
15. Oracolul I-Ching. Prin metodele de divinaţie I-Ching se prevede pentru anul 2012 un sfârşit şi un nou început, unul spiritual. Oamenii vor intra într-o eră a înţelepciunii.
16. Schimbări spirituale. Există teorii care descriu noua eră care începe mîine prin schimbări uşoare în fiecare din noi, dar puternice la nou născuţi: vise intense, intuiţie crescută, posibilităţi de autovindecare, proprietăţi telepatice. Vor dispărea durerile de cap şi oboseala. Oamenii cu un comportament egoist nu vor supravieţui noilor vibraţii. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selecţie naturală pe criterii spirituale.
17. Un nou ADN uman. ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungând la 12 spirale, de la două, câte are în prezent. Consecinţa e că nu vom mai suferi de boli incurabile. Teoria a pornit de la psihologul american Berrenda Fox, care susţine că mutaţiile ADN s-au încheiat în 2012. Ea a decoperit încă de acum 20 de ani că unele persoane au dezvoltat 3 în loc de 2 spirale ADN. Din păcate, niciun laborator n-a mai constatat acest lucru.
18. Pandemie devastatoare. Omenirea ar putea fi decimată de un virus letal, cu incubaţie de lungă durată, dar care se răspîndeşte uşor. Se pare că un astfel de virus a fost creat deja în laboratoare şi este bine păzit pentru a nu ajunge pe mîna teroriştilor. Omenirea a supravieţuit virusurilor agresive, e puţin probabil să nu facă faţă unei noi boli molipsitoare.
19. Previziunile şamanilor. Antropologul Alberto Villoldo a studiat vreme de mai bine de 25 de ani credinţele şamanilor din Peru, descendenţi ai civilizaţiei incaşe. Bazându-se pe o profeţie Inca, şamanii susţin că în prezent parcurgem o perioadă de haos care se termină în 2012. Se pare că anul acesta s-a născut acel nou om, cu o speranţă din ce în ce mai mare de viaţă, tinzînd spre nemurire.
20. Codul lui Nostradamus . În cartea „Codul Nostradamus, al treilea război mondial“, dr. Michael Rathford pretinde că a descifrat scrierile dintr-un manuscris semnat de Nostradamus, altul decât binecunoscutele „Centurii”. Celebrul prezicător ne transmite codat că „Era necazurilor” se încheie în 2012, când nu va fi sfârşitul omenirii, ci începutul unei lumi mai bune.
21. Codul biblic. Acest cod a fost popularizat de către Michael Drosnin în cartea „Biblia: Codul secret“, în 1997. El susţine că Biblia conţine codificat trecutul şi viitorul omenirii. Pentru 2012, Dronsin a decodat  un impact devastator cu o cometă, în urma cărui „Pământul va fi anihilat”. Însă codul indică şi că această cometă s-ar putea dezintegra înainte de a intra în atmosfera terestră, ceea ce ne-ar permite să beneficiem de un scurt răgaz pînă la marele cutremur din 2113. Totuşi, Biblia ar conţine date şi despre anul 2126, ceea ce înseamnă că omenirea va supravieţui.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu